Vânăta previne cancerul şi bolile de inimă

“În afara conţinutului foarte ridicat de apă (93%), vinetele conţin potasiu – mineral care ajută la stimularea inimii, magneziu – cunoscut pentru rolul său de combatere a stresului, calciu – pentru întărirea sistemului osos, vitamina A şi C pentru sistemul imunitar. Specialiştii sunt de părere că delicioasele vinete reprezintă alimentul potrivit pentru zilele caniculare, datorită conţinutului foarte mare de apă. În această perioadă, nutriţioniştii ne sfătuiesc să recurgem la consumul salatei de vinete, atât pentru potolirea foamei, cât şi a setei. Legumele sunt bogate în fibre, dar foarte sărace în grăsimi. Aceste legume sunt indicate şi în alimentaţia persoanelor care vor să ţină cure de slăbire, datorită numărului mic de calorii (circa 20 de calorii la 100 g).

Traim-sanatos-vinetePrintre alte beneficii ale consumului de vinete se numără:

Prevenirea bolilor cardiovasculare

În testele efectuate pe animale s-a demonstrat că sucul de vânătă scade nivelul colesterolului şi relaxeayză pereţii vaselor de sânge, îmbunătăţind circulaţia sangvină.

Vinetele, pe locul doi în terapia anticancer

Datorită conţinutului bogat de acid clorogenic, vinetele au proprietăţi anticancerigene, antimicrobiene, anticolesterol si antivirale.

Studiile recente clasează vinetele pe locul doi, după varză, în terapia de prevenire a cancerului. În privinţa substanţelor amare din compoziţia acestei legume, specialiştii semnalează efectele lor benefice asupra metabolismului şi a sistemului imunitar.

Alungă insomniile şi stările de nervozitate

De aceea, specialiştii recomandă persoanelor nelinistite şi agitate să includă în meniul lor cât mai multe preparate cu vinete.

Recomandate şi diabeticilor

Şi persoanele cu diabet se pot bucura de efectele acestei legume, cu conţinut scăzut de zaharuri (4 g/100g).

Atenţie cum le preparaţi!Traim-sanatos-vinete-

Singura condiţie este să nu le consumăm prăjite, cu mult ulei sau sub formă de salată cu sos de maioneză. Specialiştiil spun că cel mai bine este să pregătim vinetele la grătar sau salată. Atunci când le preparăm pe grătar, vinetele se taie rondele, se sărează şi se adaugă puţine ierburi aromate. Dacă optăm pentru salată, după ce coacem vinetele, le lăsăm să se scurgă şi, apoi, sucul rezultat îl aruncăm, pentru că are un gust amărui. Delicioasele legume se combină, apoi, cu un sos sănătos, preparat din ulei de măsline extravirgin şi zeamă de lămâie. Nu se recomandă consumul de salată de vinete cu maioneză sau cu mult ulei.

Tratamente minune pentru curăţarea ficatului şi pentru detoxifiere

Pentru curăţarea ficatului: tăiaţi în cubuleţe 200 g pătlăgea vânătă, curăţată de coajă, şi puneţi-le într-o sticlă cu gura mai largă, în care aveţi un litru de vin alb sec. Lăsaţi la macerat cinci zile, agitând dimineaţa şi seara, apoi strecuraţi. Beţi câte o linguriţă din acest preparat înainte de fiecare dintre cele trei mese principale. Tratamentul continuă până la epuizarea preparatului.

Pentru detoxifiere: puneţi într-o cratiţă 30 g de cubuleţe din vinete şi o jumătate de litru de apă rece. Fierbeţi zece minute, apoi lăsaţi la infuzat încă pe atât. Strecuraţi. Acest ceai se ia de trei ori pe zi între mese, timp de trei săptămâni. Urmaţi această cură la fiecare schimbare de anotimp, mai ales că aceste legume sunt pe locul doi, după varză, în prevenirea cancerului.”

Sursa articol: doctorulzilei.ro

Advertisements

Rubarbă, de căutat prin piață în lunile mai-iunie

“Rubarba (reventul, rabarbura) este o plantă străveche, originară din China, care în antichitate a fost cultivată în scop medicinal. În prezent, pe lângă întrebuințările medicinale, este folosită în scopuri culinare sau ca plantă ornamentală. Nu este o plantă foarte populară în România, mai ales după plecarea sașilor. Sașii aveau câteva rețete delicioase cu rubarbă – de compot, de plăcintă, de prăjitură, de supă, rețete pe care, din fericire, ni le-au lăsat moștenire după plecarea lor.
Traim-sanatos-rubarbaRubarba este o plantă care poate atinge până la 2 metri înălțime, cu rădăcini puternice de circa 2 cm diametru, cu o tulpină asemănătoare tulpinii de țelină (apio) și frunze mari, lucioase, de culoare roșie sau galbenă.

Părțile comestibile sunt tulpinile și pețiolii frunzelor, în timp ce frunzele sunt toxice datorită concentrației mare de acid oxalic pe care o conțin. Rădăcinile uscate sunt folosite în scopuri medicinale. Când vine vorba de prepararea rubarbei, unii o preferă pe cea roșie, pentru că are un gust mai bun și este mai fragedă.

Ce substanțe nutritive conține rubarba?

Rubarba este bogată în vitaminele A, B, C, în fibre, respectiv minerale – fier, calciu, potasiu, seleniu, fosfor. Daca ar fi să ne raportăm la necesarul zilnic de vitamine și minerale al unui copil de 1-3 ani, o ceașcă de cubulețe de tulpină de rubarbă (aproximativ 60 grame) ar acoperi 15% din necesarul zilnic de vitamina C, 4% din necesarul zilnic de vitamina A, 10% din necesarul zilnic de calciu și 8% din necesarul zilnic de fibre.

Rubarba are urmatoarele efecte benefice asupra organismului: este un bun diuretic, laxativ, tonic, antihemoragic, antiinflamator, astringent, antibacterian. Este recomandată în cazul bolilor de stomac, constipației, durerilor abdominale sau disfuncțiilor biliare. De asemenea este indicată în caz de febră. Stimulează apetitul, scade colesterolul, curață ficatul și ajută la detoxifierea întregului organism.Traim-sanatos-rubarba-

Rubarba este recomandată a fi introdusă în alimentația diversificată a bebelușului după vârsta de 10 luni, în varianta compot (în amestec cu alte fructe, pentru a atenua gustul acrișor). La fel ca pentru fiecare aliment nou pe care îl introduceţi în dieta micuţului, nu uitaţi să cereţi sfatul medicului curant şi să urmaţi regula celor 4 zile.

Cum se păstrează rubarba?

Rubarba se păstrează la frigider și rezistă până la 7 zile dacă este depozitată corespunzător, adică învelită în folie alimentară sau într-o punguță de plastic și plasată în cel mai răcoros compartiment din frigider. Se poate congela proaspătă sau fiartă, dacă se dorește depozitarea ei pe o perioadă mai lungă de timp.

Cum se gătește rubarba?

Tulpinile se taie de la bază, de pe rădăcină, și de la vârf, de unde încep frunzele. Frunzele de rubarbă nu se consumă nici crude și nici fierte, pentru că sunt toxice datorită conținutului ridicat de acid oxalic. Această toxină din frunze provoacă intoxicaţii deoarece se găsește în concentrație mare. De la frunze se consumă cel mult pețiolii.

Cele mai populare rețete cu rubarbă sunt: compotul, plăcinta, prăjitura și supa rece. Este foarte răcoritoare, de aceea este preferată pentru deserturile din zilele călduroase de vara. Gustul acrișor al rubarbei o face potrivită și pentru acrirea ciorbelor.

Atenție! Rubarba nu se gătește în vase de aluminiu tocmai datorită acidității lui.”

Sursa articol: diversificare.ro/alimente/2012/06

Pepenele verde – Beneficii asupra sanatatii

“Acest fruct nu numai ca te racoreste in zilele fierbinti de vara, ci te poate ajuta si in vindecarea inflamatiilor care contribuie la aparitia unor afectiuni precum astmul, ateroscleroza, diabetul, cancerul de colon sau artrita.

Continut bogat in antioxidanti
Traim-sanatos-pepene-rosuDeliciosul si zemosul pepene verde contine unii dintre cei mai puternici antioxidanti din natura. Este o sursa excelenta de vitamina C si o buna sursa de vitamina A, antioxidanti carotenoizi, licopen. Acesti antioxidanti puternici calatoresc prin corp neutralizand radicalii liberi.

O sursa buna de licopen
Pepenele verde este o sursa excelenta de carotenoizi, licopen. Cunoscut ca fiind foarte intalnit in rosii, licopenul este prezent in cantitati mari si in pepenele verde si in mango. Licopenul a fost indelung studiat pentru puterile antioxidante si in prevenirea cancerului, precum cancerul de prostata, cancerul la san, cancerul endometrial, cancerul la plamani si cancerul colorectal.

Un studiu publicat in Jurnalul American de Nutritie Clinica a aratat ca la pacientii cu adenoame colorectale, nivelul de licopen din sange este cu 35% mai mic fata de celelalte persoane. Si nivelul de beta caroten tinde sa fie cu 25% mai mic desi, conform cercetatorilor, aceasta diferenta nu este importanta.

Pepenele verde si ceaiul verde pot preveni aparitia cancerului de prostata
O dieta bogata in fructe cu un continut mare de licopen, precum pepenele verde, si consumul de ceai verde reduc considerabil riscul aparitiei cancerului de prostata, arata un studiu publicat in Jurnalul American de Nutritie Clinica. Studiul care a fost efectuat pe 130 de bolnavi de cancer de prostata si un grup de control de 274 de persoane, a aratat ca barbatii care consuma in mod regulat ceai verde prezinta un risc cu 86% mai mic de a face cancer de prostata.

Un efect asemanator il are si consumul de fructe si legume cu un continut bogat in licopen (tomate, caise, pepene verde, papaya, guava). Barbatii care consuma in mod frecvent aceste fructe sau legume prezinta un risc cu 82% mai scazut de a face cancer de prostata. Consumul de pepene verde si ceai verde, combinat, ofera o protectie mai mare impotriva cancerului de prostata, decat cea data de fiecare in parte, sunt de parere specialistii.

Ofera mai multa energie
Pepenele verde este bogat in vitamine B, necesare pentru producerea de energie. Este o buna sursa de vitamina B6, B1, magneziu si potasiu.

Protectie impotriva degenerescentei maculare
Poate ca mama ta ti-a zis, cand erai copil, ca mancand morcovi iti vei pastra ochii stralucitori. Se pare ca avea dreptate. Fructele iti pot fi de mare folos in pastrarea vederii. Un studiu publicat in “Arhivele de Traim-sanatos-pepene-rosu-Oftalmologie” indica faptul ca 3 sau mai multe portii de fructe consumate pe zi duce la scaderea riscului (cu 36%) aparitiei degenerescentei maculare, principala cauza a pierderii vederii la persoanele in varsta.

In acest studiu, in care au fost implicati 110.000 femei si barbati, cercetatorii au analizat efectul pe care il are consumul de fructe, legume, vitamine antioxidante A,C,E si carotenoide asupra participantilor. In timp ce, in mod surprinzator, consumul de legume, vitamine antioxidante si carotenoide nu au avut un efect major in prevenirea degenerescentei maculare, consumul de fructe a avut un rol foarte important in prevenirea acestei boli.

Arginina previne disfunctiile erectile si scade presiunea sangelui
Un alt motiv pentru a te bucura de acest fruct inainte ca vara sa se termine: pepenele verde este foarte bogat in citrulina, aminoacid folosit de organism pentru crearea unui alt aminoacid, arginina, folosit pentru eliminarea amoniacului din organism si pentru producerea de oxid nitric. Oxidul nitric nu numai ca relaxeaza vasele de sange, ducand la scaderea presiunii sangelui, ci este si component al medicamentului Viagra folosit pentru prevenirea disfunctiilor erectile.”

Sursa articol: eva.ro/dietafitness/nutritie/

Varza, leac în 100 de afecţiuni

“Câte 300 de grame de varză pe zi previn tumorile maligne şi anemiile. Beneficiile verzei diferă în funcţie de sortiment. Varza albă este puternic hidratantă, în timp ce varza creaţă previne guta şi gastrita. Această legumă de iarnă este unul dintre medicamentele naturiste cu acţiune anticancerigenă, dovedită de cercetările medicale. Există patru varietăţi de varză valoroase din punct de vedere medicinal: varza albă, varza roşie, varza de Bruxelles şi varza creaţă.Traim-sanatos-varza Conţine vitamine şi proteine Specialiştii susţin că varza are rol terapeutic în peste 100 de afecţiuni. Substanţele active variază în funcţie de specie. În varza de Bruxelles şi în varza albă există cantităţi mari de apă, dar şi substanţe tonice, precum: proteine, glucide, vitamine (A, B1, B2, B6, B9, C, E, K,) şi săruri minerale (fosfor, potasiu, calciu, sodiu, fier, iod şi cobalt). Varza roşie, de exemplu, are efecte depurative şi o valoare nutritivă mai mare decât cea albă. Cea de Bruxelles combate hipoglicemia mai eficient decât celelalte soiuri. În gastrită, colită şi gută, specialiştii recomandă consumul a trei-patru pahare de suc de varză creaţă, mult mai eficient decât cel obţinut din alte soiuri. Cercetările realizate în ultimii 20 de ani au confirmat faptul că un consum frecvent de varză crudă sau de suc are un efect benefic în prevenirea cancerului de colon. Studiile efectuate la Institutul Naţional American pentru Cancer au demonstrat că persoanele care consumă legume din familia cruciferelor (varză mai ales) sunt mai puţin expuse îmbolnăvirii de cancer de colon. Cercetări similare s-au efectuat şi la universităţi din SUA, Grecia, Norvegia şi Israel. Sortimentul românesc opreşte hemoragiile Varza albă este un aliment nutritiv, energizant, remineralizant, diuretic, antihemoragic, antiseptic, cicatrizant, antidiabetic şi antianemic. „În gastrite hiperacide şi ulcer gastric se remarcă două efecte majore: unul protector asupra mucoasei şi altul antihemoragic, datorat vitaminei K prezente în compoziţia acestei legume”, subliniază Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Varza îi ajută pe anemici Consumul de varză de trei ori pe săptămână contribuie la completarea necesarului de vitamine şi de minerale în cazul bolnavilor de anemie. În cazul vârstnicilor, varza este revigorantă şi combate procesul de îmbătrânire prematură. Consumul de varză este indicat şi femeilor însărcinate, datorită acidului folic. Studiile au demonstrat că lipsa acestui acid din alimentaţie în timpul sarcinii duce la naşterea copiilor cu probleme neurologice. Mai puţin de jumătate de kilogram pe zi În salatele de crudităţi, în preparatele mai puţin procesate, o porţie nu trebuie să depăşească 300-400 g pe zi. Sub formă de suc, se bea câte un pahar de 50 ml pe zi, între mese. Pentru a obţine o băutură cu gust agreabil, în sucul de varză se adaugă suc de morcov şi de lămâie proaspătă. Pansament din frunze Varza grăbeşte procesul de vindecare a plăgilor, a entorselor şi a nevralgiilor. Cataplasmele cu multe frunze de varză, bine presate, sunt utile în durerile de lumbago, în panariţiu şi furunculoză.”

Sursa articol: adevarul.ro/sanatate/medicina/

Sparanghelul – beneficii pentru sanatate

“Analizand informatiile nutritionale ale sparanghelului veti afla ca acesta are efect benefic asupra organismului. 4 bucati din aceasta planta contin doar 13 calorii, nici un fel de grasime, colesterol si doar 8 mg de sodiu.

Sparanghelul - beneficii pentru sanatateSparanghelul are proprietatea de a arde grasimile, datorita fibrelor pe care le contine, fibre ce forteaza organismul sa arda mai multe calorii pentru a procesa aceste 4 bucati mici de sparanghel.

Cu un continut de zahar foarte scazut si cu doar 1 g de proteine, nu exista nici un motiv sa nu profitati de calitatile nutritionale ale sparanghelului.

Vitamine si minerale continute de sparanghel

Sparanghelul contine o multime de vitamine, inclusiv vitaminele A, E, K, si B6, in cantitati relativ mari. Doar cateva bucati de sparanghel contin 22% din valoarea zilnica recomandata de acid folic, care este responsabil pentru mentinerea sanatatii.

Aceasta planta contine cantitati mai mici sau mai mari de minerale esentiale, care includ calciu, fier, potasiu, cupru, mangan si seleniu. Desi sparanghelul este lipsit practic de grasimi, are in componenta cantitati importante de acizi grasi de omega-3.

Beneficiile consumului de sparanghel

Exista numeroase motive care sa va indemne sa consumati sparanghel.

Antioxidantii – Glutationul care se regaseste in sparanghel, contine 3 aminoacizi, combinat intr-o singura molecula, care serveste ca un puternic agent anti-oxidare in organismul dvs. Impreuna cu antioxidantii vitamina C, vitamina A (beta-caroten), zinc, mangan si seleniu, glutationul din sparanghel lupta impotriva radicalilor liberi care cauzeaza imbatranirea si deteriorarea celulelor.

Cancerul – Este bine-cunoscut faptul ca inflamatia cronica si oxidarea celulelor poate creste riscul aparitiei cancerului. Cu proprietatile antiinflamatorii si antioxidante, sparanghelul este un luptator desavarsit impotriva cancerului de vezica urinara, la san, de colon,Traim-sanatos-sparanghel pulmonar, de prostata, ovarian, etc.

Sanatatea inimii – Acidul folic, o vitamina B complexa, este esentiala pentru un sistem cardiovascular sanatos si se gaseste din abundenta in sparanghel. In primul rand, acidul folic, este implicat intr-un eveniment biochimic numit ciclul de metilare, care permite transcrierea corecta a ADN-ului, transformarea noradrenalinei in adrenalina si a serotoninei in melatonina.

In al doilea rand, acidul folic regleaza homocisteina aminoacizilor, care, la niveluri ridicate poate fi un puternic factor de risc in dezvoltarea bolilor de inima. Si in sfarsit, vitamine din grupul B, cum ar fi colina, biotina, si acidul pantotenic echilibreaza nivelul de zahar din sange prin metabolizarea corecta a zaharurilor si amidonului.

Alte sfaturi

Profitati din plin de sparanghel prin metode corecte de cumparare si gatire.
Sfat 1 Daca urmeaza sa consumati sparanghelul intr-o zi sau doua, pastrati-l in sertarul de legume din frigider. Pentru mai mult de atat, stocati sparanghelul in frigider, intr-un vas cu apa, si acoperiti-l apoi cu un prosop de hartie.
Sfat 2 Sparanghelul are un punct de rupere naturala intre partea de jos care este lemnoasa si mijlocul delicat – rupeti cu mana fiecare tulpina si aflati unde se afla acest punct de rupere. Daca tulpina este prea groasa, decojiti-o cu un cutit de curatat legume.

Sfat 3 Tulpinile groase sunt mai aromate, dar cele subtiri nu au nevoie de a fi decojite, asa ca alegeti sparanghelul in functie de gusturile dvs. Indiferent ce alegeti, marginea taiata ar trebui sa fie intodeauna umeda.”

 

Sursa aricol: sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa

Papaya, fructul ingerilor

“Copacul medicament”, “pepenele sanatatii” sau cum l-a denumit Cristofor Columb cind a calcat pe pamintul Americii,”fructul ingerilor”, toate aceste denumiri se refera la deliciosul (pentru unii) si dulcele fruct de papaya.
Traim-sanatos-papayaPlanta este originara din America Centrala iar in jurul anului 1600 spaniolii o plantau in coloniile din Oceanul Pacific, de unde a fost dusa in India; acum este prezenta in toate tarile subtropicale.

Copacul – care de fapt este o iarba inalta – poate creste pina la 9 m inaltime, are tulpina tubulara si goala si parca seamana pe undeva cu palmierul.

Planta are viata scurta, se obtine din seminte si creste foarte repede. Sunt peste 40 de varietati in lume. Fructele au forma de para, cu coaja galbena si greutate cam de 300g (soiul hawaian) sau cu coaja de diferite nuante de verde si greutatea de pina la 3-4 kg (soiul mexican). Miezul are o consistenta untoasa, avand culori de la portocaliu intens la roz de somon.

Cavitatea interioara este plina cu seminte mici, negre (seamana cu bobul de piper) care la randul lor sint comestibile.

De obicei cind te gindesti la a minca un fruct, in minte iti vine strugurele, banana, marul sau portocala… toate, ce-i drept, sunt grozave, dar nu au calitatile mult neindreptatitului fruct de papaya.

Acest “fruct medicament” este plin de nutrienti:

O portie de fruct contine 150% din portia zilnica necesara de vitamina C (unul din cei mai eficienti antioxidanti) si cu cat este mai copt, numarul de antioxidanti e mai mare; beta-carotenul din fruct ajuta in lupta contra radicalilor liberi. Fructul are o mare cantitate de “colesterol bun”, vitamina A, E, acid folic, potasiu, cupru, zinc, fibre. Papaya asigura 2% din necesarul de fier din organism si 4% din cel de calciu.

Si ce este poate cel mai important si acorda fructului de papaya superioritate este continutul de papaina (continut mai ales in fructul necopt, baza frunzelor si alte parti), o enzima datorita careia medicina homeopata recomanda papaya in bolile de stomac si diaree.

Si lista beneficiilor nu s-a terminat, sunt multe: papaya ajuta in bolile de inima, scaderea tensiunii arteriale, prevenirea atacurilor de cord, diabet, arteroscleroza, prevenirea cancerului, antiinflamatoriu, suport in imunitatea organismului, ulcer, ulceratii in caz de diabet, ulceratii varicoase… De mentionat ca minunatul fruct de papaya apara plaminii nefumatorilor care traiesc in jurul fumatorilor (asa-zisii fumatori pasivi). Si ceva nou, se pare, a minca fructe de papaya si a bea ceai verde rece ajuta in cazul cancerului de prostata.

Din papaina se obtine un fel de gel care ajuta in cazul intepaturilor de meduze si de albine, taieturilor, arsurilor. Si nu este de ignorat ca din extract de papaina s-a obtinut o injectie care se pare ca da rezultate bune in cazul discopatiei (ajuta la refacerea cartilagiilor). Extractul de papaina se foloseste in cantitati mici la curatirea lentilelor de contact. In tarile asiatice din frunze se face un ceai care se crede  ca este eficient contra malariei. Dar iata si o contraindicatie: in cazul femeilor gravide se pare ca in cantitati mai mari ar putea provoca avorturi.

Si acum in domeniul alimentar, o alta “minune” a fructului de papaya: este folosit pe scara larga sub forma de pudra la fragezirea carnii. Dar se poate folosi si proaspat: se unge cu o felie de fruct carnea si se lasa citeva ore asa. Cei din tarile unde se cultiva acest fruct folosesc frunzele pentru infasurarea carnii peste noapte.

Sursa articol: gustos.ro/articole/sfaturi-practice

Beneficiile pentru sanatate ale consumului de castraveti

“Castravetele este una dintre cele mai indragite legume si nici nu este de mirare, de vreme ce are proprietati nutritive importante pentru organism si o multime de beneficii pentru sanatate.

Sarac in calorii, dar plin de vitamine si minerale, castravetele este un aliment excelent in orice anotimp si unul dintre putinele alimente care nu au contraindicatii.

Cucumber on WhitePentru a profita din plin de beneficiile catravetilor, este recomandat sa ii consumati atat in stare proaspata, in salate sau la aperitive, cat si murati ori sub forma de suc.

Calitatile nutritive ale castravetilor

Inainte de a fi consumati, castravetii care nu provin dintr-o cultura cunoscuta trebuie spalati timp de 1 minut sub jet de apa calduta, pentru a se elimina eventualele substante chimice cu care au fost stropiti in perioada de crestere. In general, este recomandat sa consumati castravetii cu tot cu coaja, deoarece in stratul exterior al legumei sunt concentratii importante de vitamine, minerale si fibre alimentare.

Pulpa si coaja castravetilor reprezinta surse excelente de vitamina A, vitamine din complexul B, vitamina C, vitamina E, acid cafeic, acid folic, enzime care imbunatatesc digestia, la care se adauga un continut ridicat de saruri minerale (calciu, potasiu, magneziu, zinc, siliciu si fier).

Castravetii sunt recunoscuti pentru proprietatile antioxidante, care contribuie atat la mentinerea frumusetii pielii, cat si la prevenirea efectelor nocive ale radicalilor liberi.

De asemenea, castravetele este o sursa excelenta de apa. Peste 90% din continutul unui castravete reprezinta apa, ceea ce inseamna ca aceasta leguma contribuie la hidratarea si detoxifierea organismului.

Din punct de vedere caloric, castravetii pot fi consumati cu incredere atat in dietele de slabire, cat si in cadrul unei alimentatii echilibrate. Un castravete de marime medie are doar 39 de calorii.

Valorile nutritionale ale castravetelui

– 2,4 grame fibre alimentare, adica 10% din doza zilnica recomandata de medici;
– 13% din doza zilnica recomandata de vitamina A
– 27% din doza zilnica recomandata de vitamina C
– 4% din doza zilnica recomandata de calciu

Beneficiile consumului de castraveti pentru sanatate

Contribuie la detoxifierea organismului

Gratie continutului ridicat de apa, castravetii contribuie la detoxifierea organismului si la eliminarea rapida a toxinelor acumulate. Pentru un efect optim, puteti adauga intr-o carafa plina cu apa plata 1-2 castraveti medii feliati. Apa de castraveti stimuleaza arderea grasimilor si combate retentia apei in organism, atat printr-o hidratare eficienta a tesuturilor, cat si datorita potasiului, un electrolit care imbunateste circulatia limfatica si combate retinerea sodiului in organism.

Combat cearcanele si imbunatatesc aspectul tenului

Castravetii sunt ingrediente de baza in multe produse cosmetice, datorita vitaminelor si antioxidantilor care se regasesc in continutul lor. Pentru iluminarea si revigorarea tenului, puteti prepara diferite masti pe baza de castraveti proaspeti. De asemenea, daca va confruntati cu cearcane cauzate de oboseala si lipsa somnului, puteti aseza cate o felie de castravete pe ochi.

Reduc riscul de cancer

Antioxidantii din castraveti, cum ar cucurbitacina si acidul cafeic, au rolul de a reduce riscul de cancer si de a impiedica raspandirea tumorii.

Scad tensiunea arteriala

In cazul in care aveti hipertensiune arteriala, este recomandat sa consumati cu regularitate castraveti. Datorita magneziului, potasiului si fibrelor alimentare, castravetii contribuie eficient la reglarea tensiunii arteriale si la prevenirea bolilor cardiovasculare.

Amelioreaza ulcerul gastric

Castravetii au o actiune alcalina, datorita substantelor minerale, si neutralizeaza aciditatea gastrastica, ceea ce inseamna ca amelioreaza ulcerul gastric.

Contribuie la regenerarea paruluiTraim-sanatos-castravete-

Siliciul, vitamina A, vitamina E si alte vitamine si minerale din castravete contribuie eficient la cresterea si regenerarea parului.

Scad pofta de mancare

Acest beneficiu le revine castravetilor murati in saramura. Contrar credintei populare, castravetii murati au putine calorii, contin caroten, acid folic si calciu. Prin murare in saramura, castravetii nu-si pierd calitatile nutritive, deoarece produsul nu este tratat termic. Castravetii murati contin substante care va confera rapid senzatia de satietate si scad pofta de mancare. Tocmai de aceea, inainte de masa de pranz sau de cina este recomandat sa consumati un castravete murat. Veti manca mai putin, fara sa va ridicat flamand de la masa.

Combat formarea pietrelor la rinichi

Deoarece au efect diuretic, castravetii curata rinichii de sedimentele minerale care ar putea duce la formarea calculilor.

Combat indigestia

Daca urmeaza sa va delectati cu un festin culinar care cuprinde alimente bogate in grasimi saturate si proteine, este recomandat sa aveti pe masa si o salata de castraveti sau un bol cu castraveti feliati. Acestia previn indigestia si alte probleme digestive care ar putea aparea ca urmare a excesului culinar.

Previn diabetul

Consumati in stare proaspata, sub forma de suc sau ca atare, castravetii pot preveni diabetul, deoarece stimuleaza productia de insulina si echilibreaza nivelul glicemiei. Castravetii nu au efect curativ in caz de diabet, decat daca este vorba despre o forma usoara a acestei afectiuni.

Combat greturile matinale

Castravetii sunt un remediu natural eficient impotriva greturilor matinale specifice lunilor de sarcina. De fiecare data cand senzatia de greata apare, este recomandat consumul catorva felii de castravete proaspat cu tot cu coaja.

Combat durerile musculare

Efortul fizic care suprasolicita muschii poate duce la aparitia crampelor si a alor simptome asociate, insa gratie potasiului, castravetele reduce senzatiile de durere si amelioreaza contracturile musculare.

De asemenea, consumul de castravete este recomandat si pentru mentinerea sanatatii articulatiilor si a oaselor, gratie continutului de calciu si magneziu, care asigura mineralizarea tesutului.”

Sursa articol: sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa