Ardeii grasi

E vorba, desigur, de cei “autentici”, obtinuti din samanta autohtona, si nu de ardeii “umflati cu pompa”, care vin din import .

Traim-sanatos-ardei-grasCiteam o lucrare editata cu cativa ani in urma in Statele Unite, in care se vorbea despre locurile unde se produc cele mai mari cantitati de ardei din lume. Era data si o lista in acest sens unde, dupa China, Turcia si Spania, urma o tara al carei nume nu il intalnesti prea des in asemenea enumerari: Romania. M-a apucat o unda de tristete, gandindu-ma la rafturile supermarketurilor de pe la noi, garnisite mai nou cu ardei “umflati cu pompa”, importati de prin Orientul Mijlociu, din serele din tarile nordice ori din insorita Spanie. Candva in Romania se produceau in masa mari cantitati de ardei gustosi si sanatosi, dar acum doar micii producatori particulari mai pastreaza traditia. O traditie de peste un secol si jumatate, de cand au fost aclimatizati ardeii in Tarile Romane, adusi de prin gradinile din Spania, Italia si Franta.
In prezent, sunt cunoscute cateva zeci de subspecii si varietati de ardei, intre care si cei grasi, cei iuti, ardeii kapia ori gogosarii, toate aceste legume avand aceeasi “amprenta” genetica si aceeasi denumire stiintifica: Capsicum annum.
Ce fel de ardei folosim?
Cu conditia sa fie sanatosi si cultivati ecologic, toate felurile de ardei au efecte terapeutice puternice. Exista cateva diferentieri in ce priveste substantele active, diferentieri facute mai degraba in functie de culoare, decat de soi. Ardeii verzi, de pilda, sunt mai bogati in fibre alimentare si in vitamina K, cei galbeni contin cantitati mai mari de vitamina A, in timp ce ardeii rosii sau cu nuante de portocaliu sunt bogati in licopina, o substanta anticancerigena prezenta si in tomate. Toate felurile de ardei sunt foarte bogate in vitamina C, o suta de grame din aceasta leguma asigurand necesarul din aceasta vitamina pentru o intreaga zi, de unde si o multime de aplicatii terapeutice contra unor boli produse de imunodeficienta, cu episoade de febra etc.

Modalitati de administrare
De la inceput trebuie precizat ca cel mai puternic efect terapeutic il au ardeii cruzi, nepreparati termic, care isi pastreaza intacte principiile active. Ei pot fi consumati ca atare sau, cel mai bine, sub forma de salata, facuta cu ulei de floarea-soarelui presat la rece sau cu ulei de masline. Combinatia ardei + ulei presat la rece este foarte importanta, deoarece in prezenta uleiului vitamina A, dar si alte substante active din ardei pot fi asimilate foarte bine de catre organism.Traim-sanatos-ardei-
In salata, ardeii se combina foarte bine cu rosiile, ambele legume facand parte din aceeasi familie (Solanaceae) si avand unele principii active comune, cum ar fi licopina, vitamina C, vitaminele din complexul B. Doza minima de ardei care trebuie consumata pentru a obtine efecte terapeutice este de o suta de grame zilnic. Aceasta in timp ce doza optima de ardei, in timpul unei cure de vindecare, este de 200 de grame pe zi. O cura cu ardei proaspeti ar fi bine sa dureze minimum 30 de zile, in acest sens neexistand o limita maxima. i inca un amanunt: daca vreti sa aveti mereu ardei proaspeti pentru cura, pastrati-i in frigider, in pungi de plastic, la o temperatura nu mai scazuta de 4 grade Celsius si, foarte important, fara a-i spala inainte de depozitare. Astfel, ardeii (ne referim la cei romanesti, care nu au stat in depozite cu saptamanile dupa ce au fost iradiati) se pot pastra foarte bine, chiar si 2 saptamani.

Tratamente interne

Tromboza, tromboflebita – ardeii de culoare galbena si rosie au efecte antiagregante plachetare, adica previn formarea cheagurilor de sange in organism. De asemenea, au efecte antiinflamatoare venoase, o cura de 3-4 saptamani cu ardei fiind recomandata pentru prevenirea si combaterea tromboflebitei si a flebitei. Pe parcursul curei se recomanda consumul a minimum 200 de grame din aceasta leguma pe zi, sub forma de salata, in care se combina rosii si ulei virgin de masline.
Prevenirea infarctului miocardic – un studiu american arata ca ardeii grasi au o compozitie chimica ideala pentru prevenirea infarctului miocardic si a bolilor coronariene in general. Ei contin mari cantitati de vitamina C, flavonoide, vitaminele B6 si B9, toate aceste substante reducand riscul aparitiei si agravarii bolilor de inima. Se recomanda cure de lunga durata, 2-3 luni, in care se consuma minimum 150 de grame de ardei pe zi, simpli sau in salata.
Colesterol – ardeii grasi se consuma in mari cantitati (minimum 200 de grame pe zi), in salate facute in mod obligatoriu cu ulei presat la rece si cu suc de lamaie. Persoanele cu nivel ridicat al colesterolului, care consuma mari cantitati de ardei, nu prezinta neaparat o imbunatatire spectaculoasa a analizelor de sange, in schimb au un risc considerabil mai scazut de a dezvolta afectiuni cardiovasculare.
Reumatism – un studiu prezentat in 2004 de catre un colectiv de unsprezece cercetatori americani, condus de catre dr. David Pattison, a avut drept subiect efectele unui consum ridicat de vitamina C naturala, provenita din legume si fructe, asupra bolilor reumatice. Pacientii au consumat mai multe feluri de legume, dar mai ales ardei, care sunt campioni ai vitaminei C, continand cantitati mai mari din aceasta vitamina decat lamaile, portocalele sau grepfrutul. Cei nu mai putin de 20.000 de subiecti selectati pentru studiu nu aveau nici un fel de afectiune reumatica la inceput si au fost urmariti pe o perioada de un deceniu. Ei bine, cei care au consumat vitamina C din ardei si din alte surse naturale au prezentat de 3 ori mai putine afectiuni reumatice, decat cei care au mentinut o dieta normala. Mesajul este simplu: daca vreti sa nu aveti probleme articulare, consumati in timpul sezonului macar 150 de grame de ardei proaspeti pe zi. Cand nu aveti ardei proaspeti, consumati rosii coapte in mod natural, macese, lamai, portocale, catina.ARDEII GRASI

Leziuni nervoase in diabet – ardeii contin numeroase substante antioxidante, care protejeaza sistemul nervos si cardiovascular al diabeticilor. In plus, ei contin cantitati destul de reduse de hidrati de carbon, asa incat o doza de 100-200 de grame pe zi din aceasta leguma nu ridica probleme suplimentare organismului, legate de glicemie. Se recomanda consumul zilnic de salata preparata cu ardei, cu ceapa si cu zarzavaturi verzi, o combinatie cu efecte antioxidante si de reglare a glicemiei remarcabile.

Adjuvant in astm – rezultatele preliminarii ale unor studii in curs de desfasurare arata ca un consum constant de ardei proaspeti este extrem de benefic pentru bolnavii de astm alergic. Substantele continute de ardei reduc intensitatea reactiei alergice, previn formarea de secretii in exces, reduc sensibilitatea la factorii nocivi din aerul respirat. Se tin cure de minimum 45 de zile, timp in care se consuma cate 150-200 de grame de ardei pe zi.
Prevenirea cancerului la prostata, la pancreas, de col uterin si al vezicii urinare – ardeii de culoare rosie si tomatele sunt doua surse foarte importante (considerate cele mai bune) de licopina, o substanta cu efecte antitumorale foarte intense, atunci cand este administrata in cure de lunga durata. Studii facute in anul 2001 arata ca incidenta cancerului cu localizarile sus mentionate este cu pana la 39% mai redusa la persoanele care au in dieta legume bogate in aceasta substanta. Se recomanda, asadar, ca pe timpul verii sa se consume minimum 300 de grame de salata facuta cu ardei rosii si tomate (in proportia 1:2), un adevarat medicament anti-cancerigen.
Adjuvant in cancerul pulmonar – un studiu facut pe 60.000 de persoane adulte din Shanghai, un oras cu aerul extrem de poluat, arata ca o dieta bogata in pigmenti carotenoizi, adica in substantele care coloreaza in galben si portocaliu legumele si fructele, reduce semnificativ (cu peste 35%) posibilitatea aparitiei cancerului pulmonar. Cele mai bogate alimente in carotenoizi sunt ardeii galbeni si cu nuante de portocaliu, morcovii, dovleacul, piersicile, porumbul, fructele de catina.
Prevenirea cancerului de colon – continutul de fibre alimentare, de vitamina C si de vitamine din complexul B din ardeii verzi sau de culoare galbuie ii recomanda calduros pentru prevenirea cancerului intestinului gros. Se consuma cruzi, cate 150 de grame zilnic, in cure de macar 60 de zile pe an.
Fumatul activ si pasiv – doua studii diferite, facute in China, la Universitatea din Shanghai, si in Statele Unite, la Universitatea din Kansas, arata ca un consum ridicat de vitamina A naturala, adica provenita exclusiv din legumele si fructele proaspete, reduce riscul afectiunilor respiratorii produse de fumul de tigara. Doctorul Baybutt (Universitatea de Medicina din Kansas) a cautat, de pilda, explicatia pentru cazurile, ce-i drept foarte rare, de persoane care sunt sanatoase si la 90 de ani, desi au fumat toata viata. El a gasit raspunsul in dieta, aratand prin studii de laborator facute pe animale expuse la fumul de tigara si prin studii statistice ca persoanele care consuma alimente bogate in carotenoizi cum ar fi ardeii, morcovul, catina, dovleacul, sunt mult mai putin predispuse la cancer, dar si la astm sau bronsita. Asadar, daca ati fost sau sunteti expusi la nocivul fum de tigara, consumati zilnic, in timpul sezonului de vara, ardei proaspeti, cate 100-200 de grame pe zi. Ardeii rosii si portocalii contin mai multa vitamina A decat morcovii si va vor proteja de o multime de necazuri legate de fumat.ARDEII GRASI
Prevenirea cataractei – o echipa de cercetatori italieni a descoperit in anii ’90 doua substante prezente in ardei: luteina si zeaxantina, care protejeaza ochii varstnicilor de aparitia cataractei, dar si a degenerescentei maculare, una din principalele cauze ale orbirii la persoanele in varsta. Pentru a reduce riscul aparitiei sau al recidivei acestor afectiuni, consumati cate 100 de grame de ardei proaspeti pe zi (de preferinta galbeni sau rosii), in cure de macar 2 luni pe an.

Tratamente externe

Eruptii alergice – se spala doi ardei, se despica, se curata de seminte si apoi se toaca fin sau se mixeaza. Pasta rezultata se aplica printr-un tifon subtire pe locul afectat, unde se tine vreme de 1-2 ore, dupa care se indeparteaza, iar pielea se lasa sa se usuce la aer. Ardeii dulci au efecte antialergice si antiinflamatoare.

Precautii si contraindicatii

Principalul risc legat de consumul ardeilor grasi este ca ei sa contina mari cantitati de pesticide si de substante provenite din ingrasamintele chimice. Intr-un studiu publicat in 2006, ardeii intrau intr-un top 12 al celor mai poluate alimente din supermarket-uri. Ca atare, prima grija pe care trebuie sa o avem este ca ardeii pe care ii consumam sa provina din surse de incredere, din ferme unde se foloseste o agricultura pe cat posibil ecologica. In rest, contraindicatiile la consumul de ardei grasi sunt practic inexistente, fiind raportate doar cateva cazuri de iritatii gastrice si intestinale, probleme cauzate de o sensibilitate individuala a pacientilor.”

Sursa articol: formula-as.ro/2008/835/medicina-naturii-44

Rosii

Miracolul purpuriu: Rosiile. Cercetari de ultima ora dovedesc ca tomatele sunt un remediu de sanatate fenomenal.

Traim-sanatos-rosii-Prima rosie s-a copt in urma cu trei mii de ani in Peru, sub soarele fierbinte al Anzilor Cordilieri. Maiasii sunt cei dintai care le-au mutat din salbaticie in gradina, transformandu-le in hrana. De la ei, legumele purpurii au migrat si la alte popoare preistorice ale Americii de Sud, raspandindu-se pe intreg continentul. In Europa, rosiile au ajuns tarziu, abia prin secolul 17, aduse de catre conchistadorii spanioli. In secolul al Xix-lea, au devenit un aliment uzual, pentru ca acum, la inceputul mileniului Iii, sa dobandeasca o noua celebritate, de data asta nu ca aliment, ci ca medicament. Studii-gigant, realizate in premiera pe zeci de mii de subiecti, au dovedit, in mod elocvent, efectele terapeutice ale rosiilor. Rezultatele cercetarilor sunt de-a dreptul uluitoare: rosiile previn si vindeca boli carora, dupa decenii de cercetari, medicina oficiala nu le-a venit de hac. Cum e posibil acest lucru? Vom afla in textul de fata, dedicat miracolului farmaceutic ascuns sub coaja rosie-translucida a tomatelor.

Revolutie in farmacii: licopina

Nu mai putin de 90% din continutul rosiei este apa biologica, usor asimilabila de catre organismul uman, apa care alcatuieste suportul ideal pentru administrarea unei colectii de vitamine, minerale, enzime si alte substante active ale tomatelor. Dintre vitaminele continute de rosii, cele mai importante sunt vitamina A (importanta pentru ochi si pentru procesele endocrine), complexul B (B1, B2, B5, B6 – protectoare ale sistemului nervos, ale sistemului osos, ale metabolismului), vitamina C (necesara sistemului cardiovascular, sistemului nervos si endocrin), vitamina E (vitamina tineretii si a fertilitatii) si vitamina K (importanta pentru sinteza anumitor elemente figurate ale sangelui). Apoi, rosiile contin cantitati insemnate de potasiu, fosfor, fier, calciu, magneziu si seleniu, precum si acizi organici, acestia din urma avand un rol important pentru sistemul digestiv. Relativ recent, s-a mai descoperit ca rosiile contin licopina, un pigment care da culoarea rosie, specifica tomatelor, si care tinde sa revolutioneze industria farmaceutica. Intre altele, licopina are un efect antioxidant mai puternic decat celebra vitamina C, protejand extrem de eficient organismul de cancer, de bolile cardiovasculare, de procesele degenerative, de tulburarile de metabolism, de diferitele intoxicatii (inclusiv cu tutun). Sa vedem in continuare cum se iau medicamentele din farmacia rosiei.

Cum se “administreaza” rosiile

Salata

RosiiPortia ideala pentru un adult este cuprinsa intre 150 si 200 de grame de rosii, taiate in felii mari, asa incat sa ne oblige sa le mestecam bine in gura, inainte de a le inghiti. Feliile de rosii se asezoneaza intotdeauna in salata cu ulei presat la rece (de masline sau de floarea-soarelui), deoarece doar in prezenta grasimilor pe care acesta le contine, substante folositoare, cum ar fi licopina sau vitamina E, pot fi asimilate de organism. In general, salata de rosii de gradina (soiuri romanesti) nu are nevoie de altceva, decat putin ulei si putina sare, pentru a i se da gust, doar la rosiile de import, fara gust si aroma, fiind necesara adaugarea de suc de lamaie sau otet. Intr-o cura de rosii se consuma intre 500 si 1000 de grame de rosii pe zi, sub forma de salata si suc.

Sucul proaspat

Se poate obtine:

– cu masina de tocat carnea, filtrand prin tifon rosiile dupa ce au fost bine zdrobite;

– cu ajutorul mixerului, zdrobind foarte bine (fara a mai filtra) pulpa rosiilor, asa incat sa se formeze o pasta omogena, semi-lichida, care va fi consumata ca atare;

cu storcatorul electric centrifugal, obtinand un suc ceva mai limpede si Traim-sanatos-suc-de-rosiimai lichid, intrucat pulpa este partial retinuta prin centrifugare.
Indiferent de metoda prin care a fost obtinut, sucul de rosii trebuie consumat proaspat, cate un pahar (200 ml) inainte de masa sau in timpul mesei, in functie de afectiunea pe care vrem s-o tratam.

Sucul conservat – bulionul

Se recomanda mai ales sucul obtinut casnic (bulionul), sterilizat prin incalzire si pastrat in sticla etansa, fara conservanti chimici. Acest suc pierde o parte din proprietatile terapeutice initiale ale rosiei (enzimele si mare parte dintre vitamine se degradeaza termic), insa unele substante pretioase, intre care si faimoasa licopina, se pastreaza, dandu-i valente terapeutice bulionului. Se administreaza la fel ca si sucul proaspat.

Boli prevenite cu ajutorul rosiilor

Cancerul de prostata – un studiu recent, publicat in prestigioasa revista medicala americana “Journal of National Cancer Institute”, arata fara echivoc faptul ca la barbatii care consuma frecvent tomate, riscul de aparitie a cancerului de prostata se reduce cu aproximativ 40%. Studiul este printre cele mai mari si mai bine realizate din lume, fiind facut pe nu mai putin de 47.000 (!) de persoane, care au fost urmarite mai bine de un deceniu. Iar proportia in care rosiile reusesc sa blocheze aceasta forma tot mai frecventa de cancer este enorma, daca ne gandim ca prin mijloacele moderne de tratament al cancerului, rata vindecarii este de abia 30-40%.

Boala canceroasa in general – pornind de la rezultatele mai mult decat incurajatoare obtinute prin studiul asupra efectelor rosiilor in prevenirea cancerului de prostata, cercetatorii si-au propus sa experimenteze efectul lor asupra bolii canceroase in general. Astfel, s-a descoperit faptul ca licopina din rosii previne, intr-o anumita masura, si alte forme de cancer (ovarian, gastric, de colon, osos, de plamani). O observatie interesanta: administrata singura, fara celelalte substante din rosie, licopina nu are nici pe jumatate din efectele anticancerigene obtinute prin consumul integral al tomatelor.

Afectiuni ale sistemului osos – consumul frecvent de rosii proaspete, coapte in conditii naturale, si nu de sera, creste rezistenta oaselor si articulatiilor, imbunatatind asimilarea calciului si inhiband procesele degenerative.

Ischemia si aritmia cardiaca – inca nu se cunoaste mecanismul exact de actiune, insa cercetari recente arata ca marii consumatori de rosii au o inima mai sanatoasa, care bate regulat si este mult mai putin expusa la afectiunile care apar odata cu varsta. “De vina” sunt, se pare, vitamina A si complexul B continut de rosii, bogatia de potasiu, precum si efectele benefice ale enzimelor si acizilor organici asupra metabolismului.

Afectiunile degenerative ale vaselor de sange, accidentul vascular – licopina, vitamina B6, vitamina C si alte substante continute de rosii ajuta la mentinerea elasticitatii si rezistentei vaselor de sange. La populatiile (in special cele mediteraneene) care consuma frecvent tomate, incidenta bolilor vasculare este de 2-3 ori mai redusa, iar media de viata este mult mai ridicata decat in rest.

Gripa si infectiile respiratorii – sunt prevenite, si odata ce au aparut, se vindeca mai usor, atunci cand este consumat suc de rosii. Acesta are efecte antibacteriene directe si, in plus, mareste rezistenta organismului la agresiunile microbiene de orice fel.

Rosiile

Obezitatea si diabetul sunt foarte bine tinute la distanta cu ajutorul unei diete echilibrate (saraca in grasimi si dulciuri concentrate) si al consumului zilnic de tomate. O jumatate de kilogram de rosii mancate in fiecare zi, mai ales in timpul pranzului, accelereaza metabolismul amidonului si al grasimilor, protejeaza organismul de cresterea colesterolului, de solicitarea excesiva a pancreasului si de supragreutate.

Rosia in tratamente interne

Tromboflebita – se bea cate un pahar (200 ml) de suc de rosii proaspat stors, de 3 ori pe zi, in cure de 30 de zile. Este un tratament salvator pentru aceasta afectiune, deoarece sucul de rosii ajuta la diminuarea cheagurilor de sange si nu mai permite formarea altora. Are o mare eficienta si in cazul fumatorilor. De fapt, rata aparitiei tromboflebitei la fumatori si la fostii fumatori este de 2-3 ori mai ridicata decat la persoanele care nu au acest viciu.

Tabagismul si consecintele sale – consumul sucului de rosii proaspat reduce considerabil efectele nocive ale tutunului asupra organismului. El diminueaza actiunea nefasta a gudroanelor din fumul de tigara asupra sangelui, actiune extrem de nociva, care determina aparitia unor boli cum ar fi fragilitatea vasculara, tromboflebita, impotenta vasculara, cancerul s.a.

Arterioscleroza, bolile vasculare in general – mancati in fiecare dimineata, pe stomacul gol, un catel de usturoi si trei rosii bine coapte, de marime potrivita. Cura se face pe intreg parcursul sezonului in care se gasesc rosii. Catelul de usturoi poate fi inlocuit cu succes de un fir de usturoi verde.

Reumatismul – beti sucul proaspat extras din rosii, cate un pahar, dimineata pe stomacul gol si inaintea meselor principale. Cercetari relativ recente au pus in evidenta faptul ca rosia contine si o substanta asemanatoare cu cortizonul. O cura repetata cu rosii crude (minimum 1 kilogram pe zi) are efecte antiinflamatoare articulare puternice, fiind favorabila reumaticilor. De asemenea, este si puternic depurativa, fiind indicata si bolnavilor de guta.

Calculi (renali, biliari) – razuiti rosiile bine coapte cu lama unui cutit, dar cu partea netaioasa. Pe unde a trecut cutitul, coaja se va zbarci si va deveni foarte usor de indepartat. Consumati in fiecare zi pielita de la 3-6 rosii, pe care o asezonati cu lamaie si ulei de masline. Preparati-le chiar inainte de a le consuma.

Infectii renale si urinare cronicizate – beti in timpul mesei 200 ml suc de rosii, extras proaspat, cu storcatorul sau cu mixerul, diluat cu apa de izvor. Evitati alcoolul, inclusiv vinul.

Constipatie – consumati in timpul meselor morcov si telina cruda, date prin razatoarea fina, peste care turnati suc de rosii din belsug. Sucul de rosii accelereaza procesele din intestinul gros, iar fibrele alimentare din morcov si din telina actioneaza ca un piston care impinge afara materiile reziduale.

Digestie lenesa (atonie gastrica) – preparate sub forma de salata proaspata, rosiile usureaza digestia, in special a pastelor fainoase, a orezului si cartofilor, dar si a proteinelor de origine animala. Puteti face cure in care la fiecare masa, salata de rosii sa reprezinte 30-40% din cantitatea de hrana consumata. Asocierea cu ardei gras sporeste efectul drenor al rosiilor si faciliteaza eliminarea.

Hiperaciditate gastrica – la anumiti pacienti s-a observat o ameliorare aproape miraculoasa a gastritei hiperacide si a ulcerului, dupa consumarea a 1-1,5 litri de suc de rosii pe parcursul unei zile, vreme de 1-3 saptamani. Este bine de stiut ca sucul de rosii are efecte bine individualizate, la unele persoane putand chiar agrava gastrita, in timp ce la altele actioneaza ca un adevarat elixir vindecator. Testati la inceput efectul, cu cantitati mici de suc.

Intoxicatii cronice – rosiile contin pana la 90% apa, fiind un diuretic si un depurativ excelent. Se recomanda consumul rosiilor ca atare sau sub forma de suc proaspat, 1-2 kilograme pe zi, care se mananca pana la ora pranzului. O cura de dezintoxicare dureaza cel putin doua saptamani, timp in care cruditatile reprezinta 70% din alimentele consumate zilnic.

Nefrita – regim dietetic: mancati in mod regulat rosii, sub diferite forme. Una dintre posibilitati: amestecati laptuca, telina, morcov si conopida, taiate marunt, cu suc de rosii.

Pletora – se consuma rosii cu tot cu coaja, tot timpul sezonului, si se iau plante depurative (trei-frati-patati, soc sau boabe de ienupar).

Sange vascos – rosiile sunt un fluidifiant sanguin destul de puternic daca sunt consumate in cantitati mari si, in acelasi timp, normalizeaza tranzitul intestinal. Se bea dimineata o cana de apa, in care s-au pus de seara tarate de grau (1 lingura), iar la 20 de minute dupa aceea, se mananca 3-4 rosii mari si bine coapte.

Uree (eliminare) – maruntiti dimineata 2 rosii mari si bine coapte si mancati-le ca atare, adaugand, dupa gust, patrunjel si putin ulei presat la rece de floarea-soarelui sau masline. Urmati aceasta cura vreme de o luna, apoi verificati nivelul ureei.

Rosia in tratamente externe – pentru frumusetea dvs.

Acnee – tamponati fata cu o rosie taiata in doua, iar la 20 de minute aplicati pe ten frunze de macris zdrobite. Operatiunea va dura o jumatate de ora, dupa care va clatiti cu apa de ploaie.

Prevenirea aparitiei cosurilor – Preparati urmatoarea lotiune: amestecati 40 ml alcool de 90.gr, 1 g glicerina si 100 ml suc de rosii. Curatati-va tenul cu ea dimineata si seara, de cate oriRosiile va expuneti la praf sau transpirati.

Tenul gras, cu puncte negre – se ingrijeste cu suc de rosii (mai putin coapte) foarte proaspat, cu care se fac spalari cu un tampon de vata, de minimum doua ori pe zi.

Cateva secrete

Salata de rosii preparata cu mult timp inainte de masa isi pierde proprietatile terapeutice.

Cotorul verzui al rosiei contine o substanta toxica pentru organism (solanina). Aceasta portiune nu se va consuma.

Mancata atunci cand nu s-a copt foarte bine, rosia poate fi indigesta pentru stomacurile mai delicate. Trebuie consumata cand este coapta integral, cu pielita si samburii, care ajuta la digestie si curata intestinul de deseuri.

Rosia faciliteaza digestia amidonului, deci preparati sosuri de rosii si mancati-le cu paste fainoase si legume.

Proprietati terapeutice complete au doar rosiile crescute in gradina si pe camp, si intr-o mult mai mica masura cele crescute in sera, in solariu sau aduse din import (care sunt culese necoapte si se maturizeaza in lazile in care sunt transportate).

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu rosii

Se consuma cu prudenta de bolnavii de colita de fermentatie si de gastrita hiperacida.

Si frunzele rosiei au proprietati medicinale

Eczeme – taiati frunze de rosie foarte marunt si puneti-le sa se caleasca la foc mic in untura topita fara sare, 5 minute, amestecand. Filtrati prin presare si lasati sa se raceasca. Pastrarea se face in borcan inchis ermetic, la frigider. Dimineata, pe stomacul gol, se mananca trei rosii bine coapte – acestea curata ficatul, elimina toxinele si favorizeaza curatirea pielii, dupa care se face o ungere cu preparatul descris anterior a locurilor afectate.

Intepaturi de insecte – intepaturile de insecte trec mult mai repede si sunt mult mai putin dureroase daca sunt frecate cu frunze strivite de patlagica rosie.

Reumatism localizat in zona umerilor – in Banat se face o fiertura din frunze si lujeri de rosii (fara radacini). Toate partile plantei se taie marunt, se lasa la inmuiat de seara pana dimineata (doi pumni de planta in jumatate de litru de apa), apoi se strecoara; apa se pune deoparte, iar planta se fierbe in alta jumatate de litru de apa vreme de cinci minute, dupa care se lasa la racit putin si se strecoara. Se amesteca cele doua extracte, iar cu preparatul obtinut se fac comprese, care se tin pe umeri si ceafa, vreme de 2 ore pe zi. Pentru o mai mare eficienta, peste compresa cu extract de frunze de rosii se pune o sticla cu apa fierbinte.”

Sursa articol: formula-as.ro